Doctor MIT este cea mai premiata emisiune medicala TV din Romania

Test rapid pentru infectii urinare, Veneris, 2 buc

17,50 lei

  • depisteaza infectii ale tractului urinar inferior (cistita) pana la infectii ale rinichilor (pielonefrita)
  • testul masoara 4 parametri semnificativi in urina: leucocite, nitriti, proteine si sange (eritrocite si hemoglobina)
  • test pentru adulti si copii
  • precizie mai mare de 99%
  • rezultatul se citeste imediat
-
+
SKU: TV01 Categorii: , Etichete: , ,
  • Comanda telefonic: 0755 337 648
  • Livrare rapida in 24-48 ore

Descriere

Test rapid pentru infectii urinare, Veneris, 2 buc

1. TEST PENTRU DEPISTAREA INFECTIEI URINARE

Infectia tractului urinar (ITU) este o infectie bacteriana care afecteaza vezica urinara, rinichii, ureterul sau uretra care alcatuiesc tractul urinar. In cele mai multe cazuri ITU sunt cauzate de bacteriile din intestinul gros ce patrund in uretra si ajung in tractul urinar, respectiv la vezica si rinichi. Infectiile tractului urinar sunt printre cele mai comune infectii bacteriene ale organismului. Oricine, la orice varsta poate avea o ITU, dar cele mai afectate sunt femeile datorita uretrei scurte care favorizeaza patrunderea bacteriilor, mai ales in timpul actului sexual. Daca este afectata uretra, cele mai frecvente simptome sunt: durerea sau arsuri in timpul urinarii, nevoia de a urina frecvent, urina tulbure si cu miros neplacut. In cazul in care este afectata partea superioara a tractului urinar (rinichii), pot aparea, pe langa cele mentionate, simptome de durere in partea de jos a spatelui, frisoane si febra, greata si varsaturi.

2. DEPISTAREA INFECTIEI URINARE

Cu ajutorul testului de Infectie urinara Veneris poate fi depistata infectia tractului urinar inferior si superior prin masurarea celor patru parametri semnificativi in urina: leucocite, nitriti, proteine si sange (eritrocite si hemoglobina). Daca rezultatul testului este pozitiv pentru oricare dintre parametrii de mai sus, sunt necesare confirmarea cu cel de-al doilea test din cutie si consultarea medicului pentru tratament.

3. CONTINUTUL CUTIEI

Doua teste de tip banda, ambalate individual cu desicant. Pentru efectuarea testului mai aveti nevoie de un recipient curat si uscat pentru colectarea probei de urina si de un ceas. Prospect cu instructiunile de utilizare.

4. EFECTUAREA TESTULUI

Se recomanda colectarea probei dimineata, deoarece prima urina este mai concentrata. Proba de urina nu trebuie colectata cu mai mult de 4 ore inainte de efectuarea testului. Testul nu trebuie efectuat in timpul sau imediat dupa menstruatie. Intotdeauna manipulati proba de urina in conditii igienice. Urina utilizata pentru testare nu trebuie sa intre in contact cu detergenti, substante dezinfectante sau orice ar putea sa o contamineze.

  1. Colectarea probei de urina
    Colectati urina proaspata intr-un recipient curat si uscat.
  2. Testarea probei de urina
    Scoateti testul din ambalajul individual fara sa atingeti campurile de testare. Introduceti testul in proba de urina astfel incat cele 4 campuri de testare sa fie scufundate complet timp de o secunda. Scoateti testul din urina si indepartati excesul de urina de marginea recipientului si asezati testul orizontal cu campurile de testare in sus.
  3. Citirea si interpretarea rezultatelor
    Asteptati 60 de secunde si cititi rezultatele pentru nitriti, proteine si sange (eritrocite si hemoglobina). Rezultatul pentru leucocite poate fi citit in 2 minute. Cititi rezultatul testului prin compararea culorilor campurilor de testare cu cele din tabelul de culori de pe plicul testului. Cititi rezultatul pentru fiecare parametru in parte. Modificarile de culoare care apar dupa mai mult de 2 minute nu au valoare de diagnostic.

5. INTERPRETAREA REZULTATULUI

Negativ pentru leucocite: Campul de testare pentru leucocite ramane alb-galbui, asa cum apare in coloana care indica rezultatele negative din tabelul de culori de pe plicul testului.
Pozitiv pentru leucocite: Orice nuanta de mov a campului de testare reprezinta un rezultat pozitiv, ceea ce inseamna ca au fost depistate in urina leucocite in cantitate semnificativa. Rezultatul care corespunde cu diagrama de culoare marcata cu „±” inseamna ca au fost gasite in urina leucocite in cantitate mica. Acest rezultat devine semnificativ daca apare in mod repetat.

Negativ pentru nitriti: Campul de testare pentru nitriti ramane alb-galbui, asa cum apare in coloana care indica rezultatele negative din tabelul de culori de pe plicul testului.
Pozitiv pentru nitriti: Orice nuanta de roz a campului de testare reprezinta un rezultat pozitiv, ceea ce inseamna ca au fost depistati in urina nitriti in cantitate semnificativa. Petele roz sau marginile roz ale campului de testare nu trebuie interpretate ca rezultat pozitiv. Nuanta culorii nu este proportionala cu numarul de bacterii prezente.

Negativ pentru proteine: Campul de testare pentru proteine ramane galben-verzui, asa cum apare in coloana care indica rezultatele negative din tabelul de culori de pe plicul testului.
Pozitiv pentru proteine: Orice nuanta de verde a campului de testare reprezinta un rezultat pozitiv, ceea ce inseamna ca au fost depistate proteine in urina in cantitate semnificativa. Rezultatul care corespunde cu diagrama de culoare marcata cu „±” inseamna ca au fost gasite in urina proteine in cantitate mica si in anumite cazuri acest rezultat poate fi semnificativ din punct de vedere clinic.

Negativ pentru sange: Campul de testare pentru sange ramane portocaliu, asa cum apare in coloana care indica rezultatele negative din tabelul de culori de pe plicul testului.
Pozitiv pentru sange: Aparitia petelor verzi pe campul de testare care corespunde cu valoarea marcata cu „Eritrocite intacte” din tabelul de culori sau campul de testare este de culoare verde uniform (hemoglobina/mioglobina), indica un rezultat pozitiv si necesita analize mai amanuntite.

6. DESPRE PARAMETRII TESTULUI

LEUCOCITELE: Diagnosticul unei infectii urinare cauzate de bacterii se bazeaza pe depistarea leucocitelor si nitritilor in urina. Rezultate fals pozitive pot aparea ocazional la femei in cazul contaminarii probei de urina cu secretii vaginale. Glicemia ridicata (160mmol/L), greutatea specifica mare a urinei, prezenta substantelor cefalexina, lodine, cefalotin sau mari concentratii de acid oxalic pot determina rezultate scazute ale testului. Tetraciclina poate duce la o diminuare a reactivitatii si un nivel ridicat de medicament poate provoca o reactie fals negativa. Nitrofurantoin ofera o culoarea maro a urinei care poate masca reactia de culoare a zonei cu reactiv. Orice substanta care provoaca o culoare anormala a urinei poate ascunde reactia de culoare.

NITRITII: Acest test depinde de conversia azotatului (derivat din dieta) in nitriti prin actiunea bacteriilor Gram negative din urina. Testul este specific pentru nitriti si nu va reactiona cu orice alta substanta excretata in urina in mod normal. Un rezultat negativ nu demonstreaza in sine ca nu exista o bacteriuria semnificativa. Pot aparea rezultate fals negative cand infectii ale tractului urinar sunt cauzate de organisme care nu au capacitatea de a converti nitratul in nitrit, cand urina nu a fost retinuta in vezica suficient de mult (patru ore sau mai mult) pentru a se produce conversia nitratului, sau cand nitratul alimentar este absent, chiar daca organismele care contin reductaza sunt prezente si incubarea vezicii urinare este ampla. Sensibilitatea testului de nitrit este redusa pentru urina cu greutate specifica mare. Concentratia de acid ascorbic de 1,42 mmoli/L sau mai mare poate determina rezultate fals negative cu specimenele care contin mici cantitati de ion nitrit (13 pmol/L sau mai putin).

PROTEINELE: Prezenta unei cantitati crescute de proteine in urina poate fi un indicator important al afectiunilor renale. Zona cu reactiv este mai sensibila la albumina decat la globuline, hemoglobina, proteinele Bence-Jones ​​si mucoprotein. Un rezultat „negativ” nu exclude prezenta celorlalte proteine mentionate. In mod normal, nici o proteina nu este detectabila in urina prin metode conventionale, desi o anumita cantitate este excretata de un rinichi normal. La greutate specifica mare a urinei, culoarea campului de testare poate fi apropiata de culoarea  marcata cu ±, chiar daca sunt prezente concentratii normale de proteine. In acest caz este nevoie de evaluare clinica a rezultatelor „±”. Rezultate fals pozitive pot aparea la urina extrem de diluata sau alcalina. Contaminarea probei de urina cu compusi cuaternari de amoniu (de exemplu, de la unele antiseptice si detergenti) sau cu detergent de piele continand clorhexidina, pot produce, de asemenea, rezultate fals pozitive.

SANGELE: Prezenta sangelui in urina este cel mai bun indicator al afectiunilor rinichilor si tractului urinar. Acest test este foarte sensibil la hemoglobina si, prin urmare, completeaza examinarea microscopica. Sensibilitatea acestui test poate fi redusa la urina cu greutate specifica mare. Testul este la fel de sensibil la mioglobina ca si la hemoglobina (concentratia de hemoglobina de 150-620 pg/L este aproximativ echivalenta cu 5-15 celule rosii intacte din sange pe microlitru). Captopril si Lodine pot, de asemenea, cauza reactivitate scazuta. Anumiti contaminanti oxidanti, cum ar fi hipocloritul, pot produce rezultate fals pozitive. Peroxidaza microbiana asociata infectiei tractului urinar poate provoca o reactie fals pozitiva. Nivelurile de acid ascorbic care se gasesc in mod normal in urina nu interfereaza cu acest test. Sangele apare in urina femeilor in perioada menstruatiei de aceea nu se recomanda efectuarea testului in aceasta perioada.

RECOMANDARI

Daca rezultatul este pozitiv pentru orice parametru, efectuati si cel de-al doilea test din cutie. Daca rezultatul e tot pozitiv, consultati medicul pentru tratament!

Daca rezultatul este negativ, dar aveti simptome genitale neplacute, va recomandam sa va testati cu:

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Test rapid pentru infectii urinare, Veneris, 2 buc”

Adresa ta de email nu va fi publicată.